So writing

daca tot iti faci un site si vrei sa cuceresti cititorii de internet cu o intarziere de 5 ani nu e de bun simt sa te interesezi ce s-a intamplat inainte?

tabu.ro se lanseaza cu un roman facut in colaborare cu cititorii. primul de acest gen, spun ei in comunicatul tipic romanesc, adica nesimtit. kudika nici nu conteaza, chit ca a facut exact ceva de acest gen anul trecut. dezastros, dar a facut.

si tema e de mare angajament, ceea ce denota curaj, nu gluma, sa iti consideri cititoarele atat de proaste.

În lectura de fața, eroina noastră, talentată jurnalistă de lifestyle la revista Buzz Magazin, și asistenta exigentei Ella Simone, ne surprinde, trecând printr-un moment crucial al carierei, în care zilele lungi de la birou sunt mult prea demanding pentru ca ea să mai continue sub acoperișul colosului trust, Concept Media.
Imprevizibilul se întampla atunci când, agitată că ar trebui să se prezinte pe ultima sută de metri la un eveniment monden de extremă importanță, provoacă un jenant incident in fața liftului companiei, fapt ce introduce in scenă prezența unui bărbat misterios ce se oferă s-o ajute. Aici se rupe firul epic.

haha, si pentru asta au avut nevoie de un editor specializat, dupa cum se exprima ei.

cine are curaj sa fie mai stupid de atat?

am senzatia, alimentata de rezultatele la ultimele campanii bazate pe bannere, ca aceasta forma de promovare isi traieste un agonizant sfarsit.

iar daca asta se intampla inainte sa fi reusit sa strangem suficiente resurse pentru o dezvoltare mai de doamne ajuta a produselor online ma intreb cam ce o mai fi de facut.

avem tendinta de a spune generalul, de fapt mai rau, avem dorinta de a spune cuvintele supreme, cele care ar cuprinde totul si dincolo de care nu ar mai ramane nimic.

desigur, de aici nu iese decat o ciorba calduta asemanatoare tuturor celorlalte cuvinte care ne suna in urechi zi de zi.

particularul il dam la o parte ca fiind nimic deosebit, numai o instanta ce odata ce a aparut pahhhh, a si disparut in neant lasand in urma cel mult o urma de fum. cum e de exemplu acest text care incearca sa raspunda la orice intrebare ti-ai pune vreodata despre online si reuseste sa sfarseasca prin a spune nimic.

acesta mi se pare cel mai greu exercitiu pe care il poti face intr-o comunicare. parca de cate ori incerci sunt tot felul de robotei care vin si iti iau vorbele si ti le transforma in altceva. o intreaga fabrica lucreaza fara voia ta, si uneori chiar si fara sa iti dai seama, ca sa te puna cumva intr-o lumina mai buna, in ceva mandru si deosebit de acceptabil social.

da, adica sa te faca plicticos, sa te faca sa ridici din umeri si sa incrunti sprancenele, sa insotesti totul de un yeah, right!

sa dam si un exemplu, ca sa fie lucrurile clare. zic ca mai fac una alta, mai fac un site, mai o greseala de scriere, mai am cine stie ce ganduri deosebit de importante. dar nu spun ca am uitat the fucking percentage pe care am batut palma la inceput de business. a, si da, desigur, nu am semnat nimic :), being a girl and all.

am sa fac deci un exercitiu, sa vedem daca ma tine incercarea de sinceritate. just another wordpress blog, desigur. care va fi dezvaluit la un moment ulterior.

imi place sa citesc cartile pe care le cumpar cadou prietenilor. pentru ca daca ar fi fost sa le iau pentru mine probabil nu le-as fi ales niciodata. le iau si le citesc cu ochii prietenilor mei incercand sa vad ce ar fi vazut ei acolo. si un intreg univers se deschide.

alexandra, scuza-ma ca nu am fost la ziua ta si am stat acasa sa iti citesc cadoul :). ti-l mai iau odata sa il povestim pe indelete.

nu imi place in mod special comanescu. il citeam regulat, cand vorbea de internet. acum, ca s-a axat pe media clasica nu prea ma mai intereseaza. interviurile sunt insa savuroase (daca nu are vreun interes ca persoana in cauza sa iasa bine)

am murit de ras cand am citit asta, e plin de perle. mai rar atata inocenta.

am fost pusa in situatia de a da si eu astfel de raspunsuri si am refuzat batalia. problema a fost pusa la modul atat de tendentios incat probabil nu ar fi urmat decat sa atac si eu pozitionarea sa. hibe se gasesc, nu e problema. dar cearta in public nu ma inspira in mod deosebit.

iar parerea mea despre pozitionare am mai spus-o, sa imi sara in cap toti cititorii de carti de marketing.

in general am o buna intuitie a directiei. pur si simplu stiu ce si-ar dori userii, simt ce le-ar atrage atentia si ce le lipseste. nu ca ar fi ceva de care pot sa fiu mandra. cum spune un prieten, shit happens.

cu executia insa stau mai prost, pentru ca ma opresc undeva in zona de caldicel. imi dau seama cand se intampla sa fie cate unii care pun in practica aceleasi idei ca si mine, dar o fac mult mai convingator (prea convingator chiar, brrr). de vina trebuie sa fie capacitatea inutila pe care o am de a demonstra cu aceeasi forta si o afirmatie, si contrariul ei. ironic, descartes trebuie sa fi fost unul dintre cei mai irationali si obsedati oameni.

imi doresc sa fie cineva in spate sa imi dea un sut sa mai fac cei vreo cativa metri care ar fi necesari.

esti vreo autoritate in domeniu de iti permiti sa critici, ai o scoala, o patalama, ceva?

dap, inca am ramas cu acea mentalitate comunista care spune ca importanta este diploma si nu ideea. daca am o patalama nu pot spune o prostie? si tu nu poti judeca cu propriul cap, trebuie neaparat sa stii de la inceput daca sa ma crezi sau nu?

si da, pot sa critic fara nici o diploma care sa imi dea dreptul. pot sa critic fara sa fi scris tratate, sau fara ca sa fie vorba de domeniul meu de activitate. si nu tin sa spun ca pasrerea mea e singura valabila, una care le exclude din start pe celelalte.

ceea ce nu o face cu nimic mai putin valoroasa, mai ales daca ceea ce critic are un interes oarecare ca eu sa fiu multumita. critic, fac misto de politicieni (si o fac chiar daca imi dau seama ca eu nu as putea face vreodata munca lor. cum de imi permit oare?).

acum vreun an observasem cu spaima ca toate articolele mele, indiferent de subiect au cam o pag si 2 randuri new roman 12. nu am urmarit neaparat asta, dar cu timpul aceasta a ajuns sa fie marimea in care spun ce ma intereseaza, fara sa fac textul prea lung pentru net. daca se intampla cumva sa iasa mai lung preferam sa fac doua texte separate.

de cand cu blogurile grija pentru forma este mult mai mica. si ce se pierde in directia implinirii unor asteptari clare se castiga in vivacitate. nefiind atat de standard textul pare sa respire, sa aiba o viata strans legata de cea a celui care l-a compus. citesti printre randuri ca era grabit sau lipsit de inspiratie sau neinteresat sau de-a dreptul obsedat. si asta te face curios si cumva mai intelegator.

ingrijirea / standardizarea poate strica. dar pana unde sa mergi cu inspiratia de moment in redactarea unui text?

cam in urma cu vreo 2 ani un viral era un mecca - salvarea mult visata care nu mai vine.

acum, ca am reusit sa producem si vedem ce este de fapt, nu a mai ramas decat un balon de sapun. am vazut ce s-a intamplat cu viralele times, cu cele apropo, cu cele tip blog: atrageau o multime de lume, zbura linkul precum un fluturas din floare in floare, iar apoi 99% nu vroiau sa mai stie nimic de pagina in cauza.

si eu fac la fel - intru pentru ca ma distreaza ceva, sau imi atrage atentia, dar pentru ca nu este o promisiune ca pot oferi tipul respectiv de informatie si in viitor nu ma intereseaza. viralele sunt accidente care cel mult te ajuta ca cineva candva sa zica un pic incruntat de efortul memoriei - a, parca am auzit de asta.

sunt viralele pierdere de timp sau inca nu stim noi sa le folosim?